Valeria Şterbeţ, fost judecător constituţional: „Aş fi fost mai tolerantă. Atunci când sunt combinaţi judecători de carieră şi politicieni, lucrurile merg puţin altfel”
Valeria Şterbeţ, judecătoare la Curtea Constituţională în anii 2007-2013, după ce a studiat hotărârea CC privind neconstituţionalitatea decretului şefului statului în privinţa desemnării lui Vlad Filat premier, ne-a spus că aceasta este una «foarte interesantă».
„În primul rând, nu am găsit nicăieri trimitere la Filat. Dacă decretele şefului statului vizează persoana lui, atunci putem vorbi despre faptul că hotărârea CC prezintă discuţii în aspectul prezumţiei nevinovăţiei. Eu am reţinut o constatare foarte importantă a CC, expusă pentru prima dată în jurisprudenţa Curţii. Mă refer la faptul că aceasta s-a expus în plan politic asupra prezumţiei vinovăţiei, care este inaplicabilă persoanelor care deţin funcţii politice în stat. Asta trebuie de reţinut», afirmă Şterbeţ.
„Concluzia CC referitoare la inaplicabilitatea prezumţiei nevinovăţiei asupra persoanelor politice e foarte interesantă. Nu aş vrea s-o contrazic sub acest aspect, pentru că moţiunea de cenzură discutată la etapa adoptării, de fapt, nu a fost spulberată în consecinţă. CC expune conţinutul acestor constatări din moţiunea de cenzură», precizează fosta judecătoare a CC.
„Concluzia mea e că diferenţierea prezumţiei nevinovăţiei în aspect politic e făcută foarte îndrăzneţ. Nu ştiu dacă astfel de concluzii sunt şi în jurisprudenţa altor state. Totodată, nu cred că ar fi imposibil ca preşedintele să desemneze în funcţia de premier aceeaşi persoană demisă prin moţiune de cenzură, dacă, pe parcursul verificării suplimentare a materialelor din cauza cărora premierul era demis, s-a convins de contrariul», crede Şterbeţ.
„Curtea s-a expus în aspect politic. E o practică în premieră a CC. Eu, dacă eram judecător constituţional, aş fi fost mai precaută în acest aspect. Eu, ca judecător de carieră, aş fi fost mai tolerantă în aspectul expunerii prezumţiei nevinovăţiei, atunci când se răstoarnă prezumţia nevinovăţiei pentru persoanele care deţin funcţii în stat. Probabil, faptul că majoritatea judecătorilor CC sunt foşti politicieni şi-a lăsat amprenta asupra acestei hotărâri. Cred că pe viitor vor mai fi asemenea situaţii. Atunci când sunt combinaţi judecători de carieră şi politicieni, lucrurile merg puţin altfel. Dar, cine ştie, poate este o hotărâre de moment…», a conchis Şterbeţ.
Ce cred despre această hotărâre alţi foşti judecători constituţionali, vedeţi AICI.