Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Urne europene în oraşul post-sovietic

Urne europene în oraşul post-sovietic

Primăria municipiului Chişinău a lansat un program de înlocuire a urnelor vechi de gunoi din oraş cu containere noi de tip european. Pentru asta, în capitală au fost instalate peste 800 de tomberoane pentru deşeuri, iar altele 1500 au fost deja procurate şi urmează a fi înlocuite pe parcursul anului curent. În acest sens, primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a întreprins astăzi o vizită de lucru la Regia „Autosalubritate”, unde au fost prezentate noile urne de gunoi. De asemenea, au fost prezentate şi noile autospeciale de transportare a deşeurilor. Atât urnele de gunoi, cât şi unităţile de transport de producţie germană, au fost achiziţionate din sursele proprii ale întreprinderii.

 După cum a informat directorul Regiei „Autosalubritate”, Tudor Maniv, până acum în oraş erau peste 11 mii de containere de tip sovietic, care au o capacitate de 0,75 tone. Noile urne de gunoi au o capacitate mai mare, de 1,1 tone. Potrivit lui Maniv, pentru procurarea containerelor au fost cheltuiţi 350 mii Euro, iar autospeciale costă 242 mii Euro fiecare. Termenul de exploatare a acestor urne este de până la 10 ani, pe când cele sovietice pot fi folosite nu mai mult de 2 ani. Directorul Regiei „Autosalubritate” a subliniat că atât tomberoanele, cât şi unităţile de transport au fost procurate direct de la uzinele producătoare, din Germania, în urma licitaţiilor publice.

 În context, primarul general a remarcat faptul că în Chişinău a demarat un program de trecere de la sistemul sovietic de gestionare, la sistemul Uniunii Europene, inclusiv în domeniul evacuării deşeurilor menajere. Dorin Chirtoacă a apreciat înalt activitatea Regiei „Autosalubritate”, menţionând că în urma reformelor întreprinse, aceasta a reuşit să treacă la un nou sistem de management, fapt care permite administraţiei din surse proprii să schimbe urnele de gunoi, dar şi unităţile de transport din dotare. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, înlocuind urnele de gunoi din Chişinău, care au un aspect mult mai plăcut şi sunt mai comode în exploatare, orăşenii vor putea vedea pentru ce achită taxa de evacuare a deşeurilor, arată un comunicat de presă al Primăriei Chişinău.