Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Un sacou de ministru uitat…

Un sacou de ministru uitat în avionul care venea de la Bucureşti

Anatol Şalaru, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a zburat azi dimineaţă pe ruta Chişinău-Bucureşti-Chişinău pentru lansarea noului grafic al zborurilor dintre cele două state.

După aterizarea aeronavei Airbus A-320 pe Aeroportul Internaţional Chişinău, ministrul a urcat într-un automobil VIP, dar la scurt timp a ieşit din automobil şi a alergat spre aeronavă. Ulterior a coborât, recuperându-şi propria haină.

Ministrul transporturilor s-a aflat printre pasagerii zborului cu numărul 9U 0861, pentru a fi prezent la modificările grafice făcute de compania AIR Moldova. Mai exact, aeronava „Embraer 120″ cu 30 de locuri, care efectua zboruri pe această rută până în prezent, a fost înlocuită cu un „Airbus A -320″, care are o capacitate de 173 de locuri.

Pilotul aeronavei „Airbus A -320″, Iulian Scorpan, a declarat că, înlocuirea aeronavei pe ruta Chiţinău – Bucureşti a redus din timpul parcurs între cele două aeropoarte. „Am ajuns în 35 de minute, mult mai rapid de până acum, luând în considerare că pe aceeaşi frecvenţă se zbura cu nava „Embraer 120″ într-o oră şi 5 minute”, afirmă Scorpan. Acesta a mai declarat pentru ZdG că, cursa de astăzi se numără printre cele 4 mii de zboruri efectuate până în prezent.

Totodată, ministrul Anatol Şalaru a mai spus că, preţul biletelor pentru o călătorie tur-retur între aeroportul din Chişinău şi cel din Bucureşti s-a redus de la 260 de euro la 120 de euro. „Frecvenţa zborurilor este de două ori pe zi. La ora 6:40 şi seara la 18:20″, a precizat Şalaru.