Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Poliţistul care a tăinuit 2…

Poliţistul care a tăinuit 2 kg de haşiş, din cele 6 reţinute, trimis pe banca acuzaţilor

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei un poliţist din cadrul Inspectoratului de poliţie al sectorului Rîşcani şi pe complicele acestuia, învinuiţi de tăinuirea a circa două kilograme de hașiș, confiscate în cadrul unui dosar.

În acţiunile poliţistului procurorii au reţinut comiterea infracţiunilor de abuz de serviciu soldat cu urmări grave şi păstrarea, transportarea şi transmiterea substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari.

Potrivit probelor acumulate de procurori, în aprilie,curent, în timpul documentării unui caz de trafic ilicit de droguri în raionul Soroca, poliţistul, în complicitate cu o altă persoană, a indicat o cantitate mai mică a de droguri, decât cea depistată.

Astfel, din totalul celor 6 kg de haşiş ridicat de la traficanţii de droguri, poliţistul şi-a însuşit o cantitate de aproximativ 2 kg de droguri, ce constituie proporţii deosebit de mari, pe care intenționa să le vândă în mod clandestin.

Poliţistul, împreună cu complicele său vor compărea pe banca acuzaţilor, dosarul celor doi fiind expediat la Judecătoria sectorului Buiucani.