Un nou val de tineri aduşi la Penitenciarul nr.13
Aproape de ora 19 la Penitenciarul nr.13 din Chisinău a fost adus un nou grup de tineri din rândul celor arestaţi în cadrul protestelor stradale, transmit surse din cadrul penitenciarului. În total se spuen că sunt 600 persoane arestate în cadrul protestelor din această săptămână.
Sunt circa 40 de tineri care au fost aduşi acum, pe lângă cei peste 50 aduşi în noaptea trecută. Surse din penitenciar susţin că aceştia au fost plasaţi preponederent în celulele 38,60,81 din blocul nr.2, celulele 17,14,104 din blocul 1. Tinerii au fost solicitaţi să treacă un control radiologic, însă nu li s-a permis să dea nici un apel telefonic acasă.
ZDG a contactat în permanenţă, pe parcursul zilei de azi biroul de presă al Departamentului Penitenciare, precum şi numărul de mobil al Anei Racu, reprezentantul DPI pentru relaţii cu media, însă nu ni s-a răspuns.
Deţinuţii roagă ca luni (ei cred că mâine nu va fi permis accesul la închisoare, deoarece e week end) organizaţiile pentru drepturile omului , jurişti, părinţi să vină să ceară întrevederi cue ei.
Evgheni Golosceapov, director Amnesty Moldova, a declarat că va solicita în regim de urgenţă avocaţilor parlamentari să întreprindă o vizită la penitenciar.
La această oră programul „Rezonans” de la TVM a transmite că în Moldova au fost arestate 600 de persoane în timpulrevoltelor stradale. Alte cifre oficiale cu privire la numărul exact al persoanelor arestate deocamdată nu există.