Un nou exod de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei
Trei preoţi din protopopiatul de Cahul al Mitropoliei Moldovei au cerut «adăpost» la Mitropolia Basarabiei. Printre aceştia figurează şi fostul protopop de Cahul, Mihail Ursachi, destituit acum o lună din funcţie de către ÎPS Vladimir. Părintele Ursachi este şi parohul Catedralei «Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Cahul.
Surse din cadrul Episcopiei de Cahul a Mitropoliei Moldovei, sub protecţia anonimatului, au confirmat faptul, precizând că decizia părintelui Ursachi vine dintr-o «sete de răzbunre şi nici într-un caz din una de conştiinţă religioasă». Cât priveşte ceilalţi doi, aceştia au plecat dintr-un act de solidaritate cu el, fiindu-i «foarte apropiaţi» părintelui Ursachi, susţin aceleaşi surse.
Contactat de noi, părintele M. Ursachi, nu a negat trecerea la Mitropolia Basarabiei, în schimb a dezaprobat «interpretările» acestei plecări. «Nu mă răzbun pe nimeni. Sunt liber să merg acolo unde-mi găsesc liniştea şi pacea, dacă nu am găsit-o acolo unde eram», spune părintele. Potrivit clericului, plecarea sa nu are nimic în comun cu Biserica, ci cu felul în care este administrată aceasta la nivelul Episcopatului de Cahul de către PS Anatolie, care «este abuziv în decizii» şi «împovărează preoţii cu dijme», spune părintele Ursachi. În opinia sa, «dacă nu ar fi fost presaţi şi şantajaţi de către Episcopul Anatolie, mai mulţi preoţi din Sud ar fi trecut la Mitropolia Basarabiei».
Episcopul Anatolie nu a fost de găsit pentru a comenta aceste acuzaţii.
Pentru sâmbătă, 31 octombrie, la Cahul a este anunţată Adunarea parohială a enoriaşilor de la Catedrala «Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil», la care se va decide soarta de mai departe a comunităţii creştin-ortodoxe de aici.
Părintele M. Ursachi este în Biserică din 1997. În 1999 a fost numit protopop de Cahul şi paroh al Catedralei «Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil».