Un medic neurolog reţinut pentru că acorda grade de invaliditate
Ofiţerii CCCEC au reţinut, acum câteva zile, un medic neurolog al Spitalului raional Basarabeasca pentru trafic de influenţă.
Fiodor Arnăut este bănuit că ar fi extorcat de la un cetăţean 200 USD pentru a-i facilita acordarea gradului de invaliditate. El susţinea că are influenţă asupra preşedintelui Comisiei raionale de expertiză medico-vitală şi membrilor acesteia şi că-i poate determina să adopte o decizie favorabilă.
Conform înţelegerii prealabile, Arnăut a primit cei 200 USD chiar în biroul de serviciu unde a şi fost reţinut de către angajaţii CCCEC. În urma percheziţiei, asupra medicului au fost depistaţi banii marcaţi „mită CCCEC”.
Astfel, în acţiunile lui Arnăut există o bănuială rezonabilă că a comis infracţiunea, prevăzută de art. 326 alin. (1) Cod penal – „traficul de influenţă”.
Precizăm că, medicul a fost recunoscut în calitate de bănuit, iar în cadrul audierii acesta şi-a recunoscut vina.
Cauza penală urmează a fi remisă Procuraturii Anticorupţie pentru înaintarea învinuirii şi întocmirea rechizitotiului.