Un gest reparatoriu
La o întrevedere cu Owen Masters, Consilier Special al Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, vicepremierul Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a evidenţiat că actuala guvernare va întreprinde paşi hotărâţi pentru a promova şi realiza cât mai eficient reformele democratice. „ Este esenţial, a menţionat oficialul moldovean, ca Moldova să înceapă dialogul cu Consiliul Europei în vederea încheierii procedurii de monitorizare a ţării de către forul de la Strasbourg”.
În cadrul discuţiei, I. Leancă s-a referit la încălcările drepturilor omului care au avut loc în timpul evenimentelor din luna aprilie a anului curent şi în urma cărora a avut de suferit şi Radivoje Grujic, Consultant Rezident al Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, responsabil de implementarea Programului Comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene „Susţinerea Alegerilor Libere şi Corecte”. Ministrul i-a înmânat lui Owen Masters o scrisoare adresată Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, în care, printre altele, se menţionează:
„Autorităţile naţionale competente au investigat recent motivele interdicţiei impuse dlui Grujic de a intra în Moldova pe data de 30 aprilie 2009. Similar numeroaselor cazuri de reţinere ilegală, maltratare şi altor acţiuni ilicite întreprinse de către autorităţi asupra cetăţenilor din Moldova în perioada post-electorală din luna aprilie, s-au adus învinuiri nefondate şi cetăţenilor străini, inclusiv expertului Consiliului Europei. Din păcate, această abordare şocantă nu numai că a fost admisă, dar şi încurajată de către foştii lideri comunişti ai Moldovei la cel mai înalt nivel, implicând televiziunea publică a Moldovei şi alte instituţii mass-media.
Deşi cu întârziere, permiteţi-mi să exprim Consiliului Europei şi dlui Radivoje Grujic personal scuzele noastre sincere pentru acţiunile neîntemeiate întreprinse împotriva sa.
Aş dori să Vă asigur că Guvernul Moldovei va face tot posibilul pentru a elimina aceste practici ilegale şi dăunătoare şi pentru a avansa în mod ferm în implementarea reformelor democratice şi a valorilor Consiliului Europei. Comisia pentru investigarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor post-electorale din luna aprilie, creată prin Hotărârea Parlamentului R. Moldova din 20 octombrie 2009, este un pas convingător întreprins în acest scop”.