Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Un cetăţean cu antecedente acorda…

Un cetăţean cu antecedente acorda paşapoarte UE

doc Membrul unei grupări, care „fabrica” cărţi de identitate româneşti false, a ajuns pe mâinile forţelor de ordine şi asta după ce Centrul pentru combaterea traficului de persoane a MAI a fost sesizat că, pe teritoriul R. Moldova, activează o grupare de infractori care organizează migraţiunea ilegală a cetăţenilor în baza actelor de identitate false a statelor membre a UE.Potrivit unui comunicat de presă al MAI, în urma unor acţiuni operative de investigaţie, a fost stabilit unul dintre membrii grupării, Serghei Ivanenco, de 43 de ani, domiciliat în Chişinău, anterior judecat pentru acţiuni similare.

În urma percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia, oamenii legii au descoperit şi au ridicat acte de identitate româneşti, suplimente ale buletinelor pentru apatrizi, falsificate, materie primă, aparataj şi tehnică modernă, ajustată pentru falsificarea documentelor.

Cercetările de specialitate au developat faptul că Ivanenco practica această afacere de circa 4 ani. El încasa câte 50 -150 de euro pentru fiecare document comandat. Audiat de oamenii legii, Serghei Ivanenco a declarat că efectua acest gen de activitate pentru a se întreţine.

Acesta este cercetat într-o cauză penală, iniţiată în baza art.362/1, alin.3, Cod Penal al RM, „Organizarea migraţiunii ilegale săvârşite de un grup criminal organizat”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unei astfel de fărădelegi riscă până la 7 ani de închisoare.

Cazul este cercetat în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate.