Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   ULIM lansează programul de burse…

ULIM lansează programul de burse pentru absolvenții anului 2013

Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) a decis să ofere burse de studii pentru toți absolvenții de liceu care au promovat sesiunea de Bacalaureat 2013 cu media 10 la orice program din oferta educațională a instituției. Bursele se acordă pentru toată durata studiilor de Licență (ciclul I), inclusiv finanțarea studiilor peste hotare, în universitățile din China, Coreea de Sud, SUA și țările francofone, cu care ULIM are semnate acorduri de colaborare.

Această acţiune dă startul unui program de responsabilitate socială corporativă, cu genericul „Sapientia et Virtus -Moldova 21”, pe care ULIM și-a propus să-l lanseze în condițiile, în care, cunoștințele absolvenților au fost evaluate cu o maximă exigență și sunt autentice.

Acțiunea este o extindere a investiției ULIM în Talentele de Azi, în Cei ,care mîine vor fi capabili să asigure o dezvoltare durabilă, inteligentă și bunăstare Republicii Moldova, în Cei, care vor fi patrioți adevărați ai țării lor.

Prin această acţiune, ULIM îşi propune să motiveze actualii și viitori absolvenți de liceu pentru cunoștințe temeinice și pentru promovarea idealurilor europenizării.