Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   UE condamnă violențele împotriva manifestanților…

UE condamnă violențele împotriva manifestanților din Kiev

Uniunea Europeană ‘a condamnat ferm’ violențele forțelor de ordine care i-au dispersat vineri pe manifestanții proeuropeni din Ucraina și a făcut apel ‘la respectarea libertății de expresie și de adunare’, se arată sâmbătă într-un comunicat citat de AFP.

‘UE condamnă cu fermitate folosirea excesivă a forței în noaptea de vineri de poliția din Kiev pentru a dispersa manifestanții pașnici’, precizează în acest comunicat comun șefa diplomației europene, Catherine Ashton, și comisarul european pentru extindere, Stefan Füle.

‘Manifestanții și-au exprimat în ultimele zile în mod puternic și fără precedent sprijinul față de acordul de asociere politică și integrare economică a Ucrainei cu UE’, iar ‘acest sprijin a fost salutat vineri de participanții la summitul de la Vilnius pentru Parteneriatul Estic’, au reamintit ei.

‘Folosirea nejustificată a forței este împotriva principiilor față de care toți participații de la summitul de la Vilnius și-au exprimat adeziunea, inclusiv președintele ucrainean’, au conchis ei. AGERPRES