UE cere comuniştilor să voteze preşedintele Moldovei
Astăzi, Preşedinţia UE a emis o declaraţie prin care salută noul Guvern de la Chişinău şi solicită «toţi actorii politici să se angajeze într-un dialog politic constructiv pentru alegerea noului preşedinte de stat».În declaraţie se spune că UE salută numirea Guvernului în R.Moldova. «Uniunea Europeană notează cu satisfacţie contribuţia politică la procesul democratic şi crede că un climat al cooperării responsabile va prevala în procesul politic ulterior».
UE este gata pentru semnarea unor noi acorduri de colaborare cu R.Moldova. „Numirea Guvernului este un prim-pas esenţial, care va abilita Moldova să facă faţă provocărilor critice, în particular legate de criza economică mondială şi să înainteze cu reformele. UE este gata să susţină Moldova în aceste eforturi. În particular UE intenţionează să iniţieze cât de curând negocieri asupra unui noi acord de cooperare cu Moldova. În aceste condiţii EU salută decizia de abolire a schimbărilor în politicile de vize întroduse în Moldova în aprilie curent, astfel fiind asigurat un tratament egal tuturor cetăţenilor Uniunii Europene».
În finalul declaraţiei, UE solicită toate formaţiunile parlamentare, inclusiv cea comunistă, să coopereze pentru alegerea în continuare a Preşedintelui R.Moldova. „Uniunea Europeană reiterează solicitarea sa în adresa tuturor actorilor politici de a se angaja într-un dialog politic constructiv, pentru alegerea unui nou preşedinte al R.Moldova».
Traducere prescurată de ZDG.
Vezi originalul aici: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/cfsp/110316.pdf