Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ucraina: Explozii la Slaviansk, în…

Ucraina: Explozii la Slaviansk, în ziua referendumului oragnizat de separatiștii proruși

Numeroase explozii erau auzite, duminică dimineața, la Slaviansk, în estul Ucrainei, bastion al separatiștilor proruși, unde un referendum controversat se derulează începând de la ora locală 08,00 (05,00 GMT), transmite AFP.

După tiruri puternice în cursul nopții, luptele au fost reluate duminică, în localitatea Andriivka, ‘pe linia de front’, la intrare sudică a acestui oraș cu 110.000 locuitori încercuit de forțele ucrainene care au declanșat la 2 mai o ‘vastă operațiune antiteroristă’, a declarat pentru agenția menționată Stela Koroșeva, purtător de cuvânt al insurgenților proruși din Slaviansk.

‘Există victime’, a adăugat ea, fără a fi în măsură, deocamdată, să facă alte precizări.

Rafale de armă automată s-au auzit și în zona din centrul orașului.

Cele 56 de birouri de vot din Slaviansk se vor închide la orele 20.00 (17.00 GMT).

Peste șapte milioane de ucraineni din estul țării sunt chemați la vot pentru a decide soarta regiunilor Donețk și Lugansk, ceea ce ar putea duce la secesiunea acestei părți a țării.

Acest referendum, cu consecințe potențial istorice, este considerat ilegal de către Kiev și Occident.

sursa:agerpres.ro