TVR Moldova, deschis de 1 Decembrie la Chișinău
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a ales să facă prima vizită oficială în R. Moldova. S-a întâlnit cu şeful statului, Nicolae Timofti, şi au discutat despre importanţa unui viitor guvern pro-european după alegerile parlamentare. Ministrul de Externe a acordat un interviu în exclusivitate pentru TVR Moldova, post de televiziune deschis pe 1 Decembrie în R. Moldova.
Bogdan Aurescu şi Nicolae Timofti au pus accent pe beneficiile de care se va bucura Republica Moldova după aplicarea Acordului de asociere. Despre viitorul european al Moldovei, oficialul român a discutat cu omologul său moldovean, dar şi cu liderii politici pro-europeni de la Chişinău.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a vorbit despre importanţa relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, în contextul noilor evoluţii politice, dar şi despre votul pro-european dat duminică de cetăţenii moldoveni, scrie agerpres.ro.