Trimis de procurori în judecată pentru pornografie infantilă
Procuratura Generală a expediat în instanţa de judecată cauza penală în privinţa unui tînăr de 23 ani, învinuit de pornografie infantilă. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în luna mai 2012, aflându-se la domiciliul său utilizând echipamente GSM, învinuitul a produs imagini ale organelor sexuale ale unei minore în formă electronică, pe care le-a deţinut în sistemul informatic şi telefonul său mobil.
În luna iunie, utilizând sisteme informatice şi reţeaua Internet, invinuitul a oferit administratorilor unui website cu regim de acces nerestricţionat, mai multe fotografii ale minorei. Ulterior, imaginile au fost distribuite şi difuzate de către administratorii website-ului respectiv.
Procurorii informează că, în privinţa administratorilor website-ului prin intermediul căruia a avut loc difuzarea imaginilor cu caracter pornografic urmărirea penală a fost disjunsă într-o procedură separată.
Deoarece administratorii website-ului, precum şi webserverele se află peste hotarele Republicii Moldova, procurorii au solicitat asistenţă juridică internaţională mai multor state întru executarea unor activităţi procesuale.
Urmărirea penală pe acest caz a fost efectuată de Secţia tehnologii informaţionale şi investigaţii ale infracţiunilor în domeniul informaticii a Procuraturii Generale şi Secţia specializată a Direcţiei investigare a fraudelor a M.A.I.
Pentru faptele incriminate învinuitul riscă închisoare de la 1 la 2 ani. Cauza penală va fi examinată de Judecătoria sectorului Buiucani.