Trei absenţi la şedinţa inaugurală a Parlamentului: Chirtoacă (PL), Stratan (PCRM), Platon (AMN)
Şedinţa inaugurală a Parlamentului de legislatura a 17-a s-a desfăşurat în lipsa a 3 deputaţi din numărul total de 101. Dorin Chirtoacă, PL, a lipsit pentru că, în ajun, şi-a depus mandatul de deputat, urmând promisiunii făcute în campania electorală, potrivit căreia va rămâne în funcţia de primar de Chişinău.
Andrei Stratan, PCRM, a lipsit pentru că se află într-o vizită oficială la Moscova, iar Veaceslav Platon, AMN, pentru că „se află în afara R. Moldova în legătură cu nişte probleme de sănătate”. Solicitat de ZdG în contextul şedinţei inaugurale de astăzi a Legislativului, Platon a spus că de curând va reveni la Chişinău, pentru a se încadra în activitatea parlamentară. „Cum am mai spus, voi respecta decizia fracţiunii AMN şi nu voi trăda. De asemenea, nu intenţionez să cedez mandatul de deputat. E o experienţă nouă pentru mine şi sunt pregătit să fac faţă acesteia”, a mai declarat Platon.