Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Traficul de fiinţe umane, discutat…

Traficul de fiinţe umane, discutat la consultările consulare moldo-turce

 

La Chişinău, s-au desfăşurat consultări consulare moldo-turce. Principalele subiecte abordate au vizat aspecte ale activităţii misiunilor diplomatice şi consulare ale celor două ţări, realizarea Acordului consular bilateral, implementarea prevederilor Acordului cu privire la asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală, aplicarea regimului de vize şi perspectivele de completare a cadrului juridic bilateral cu relevanţă pentru domeniul consular.

Partenerii turci şi-au exprimat disponibilitatea de a examina propunerile înaintate de partea moldovenească privind semnarea unui acord bilateral în domeniul securităţii sociale şi colaborării în domeniul migraţiei. De asemenea, părţile au reiterat necesitatea continuării dialogului cu privire la facilitarea călătoriilor cetăţenilor ambelor state, inclusiv prin definitivarea negocierilor pe marginea Acordului interguvernamental moldo-turc privind facilitarea procedurilor de viză. Cu titlu special, au fost discutate subiectele ce ţin de combaterea migraţiei iregulare şi a traficului de fiinţe umane, fiind identificate mecanismele necesare pentru eficientizarea conlucrării în acest domeniu între structurile de drept ale Republicii Moldova şi Republicii Turcia.