Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Tradiţie de Crăciun în Maramureş:…

Tradiţie de Crăciun în Maramureş: bârfele din sat anunţate în gura mare!

Obicei unic de Crăciun, în satele din Maramureş. Toate secretele uliţei ies la iveală, în gura mare. Mai mulţi tineri s-au adunat în mijlocul satului şi au dat raportul tuturor bârfelor care umblă din casă-n casă. Isprăvile băieţilor sunt primele anunţate.

Apoi, vine rândul fetelor: „Nici fetele nu-s mai cuminţi, le fac necazuri la părinţi. Părinţii le trimit la şcoală, ele învaţă abureală”. Obiceiul e vechi de zeci de ani şi sătenii din Valea Călineşti abia aşteaptă să audă ce le-au ascuns odraslele timp de un an. „E adevărul adevărat. Numai că părinţii nu-l ştiu şi vin aici şi ascultă şi-l află”, a declarat un sătean.

„Frunză verde, lemn uscat, îs fecior bătrân în sat. Amu m-am modernizat şi maşină mi-am luat. Îs fecior de Occident, am maşină, n-am carnet”. După o aşa lecţie în văzul tuturor, toţi promit să fie mai atenţi la ce fac. Numai că mulţi uită, până la Crăciunul următor.

realitatea.net