Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Tiraspolul intenţionează să expulzeze din…

Tiraspolul intenţionează să expulzeze din Tighina poliţiştii din subordinea MAI

Autorităţile transnistrene vor interzice de vineri accesul poliţiei moldoveneşti în Bender, iar cei care se află deja acolo vor fi alungaţi, a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta co-preşedintele Comisiei Unificate de Control din partea Tiraspolului, Oleg Beleakov. Acesta susţine că partea moldovenească a încălcat acordul de pace din 1992 şi are în acest oraş peste 260 de poliţişti, în timp ce ar trebui să deţină doar 100.  Ziarul notează că părţile nu au găsit niciun compromis în această privinţă, iar situaţia devine şi mai complicată în ajunul summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Ziarul mai face referire la intenţiile tot mai vizibile ale Tiraspolului de a se apropia de Rusia şi de Uniunea vamală, dar menţionează că nu este clar cum acest lucru va fi posibil din moment ce Ucraina se apropie de UE şi intenţionează să semneze Acordul de asociere.

Nezavisimaia Gazeta aminteşte că recent ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a declarat omologului său ucrainean că Moscova este de acord să fie modificat formatul misiunii de pacificare în Transnistria, dar doar după reglementarea conflictului. De asemenea, Lavrov a discutat cu Leonid Kojara despre cooperare între cele două state pentru reglementarea problemelor existente în Transnistria. De asemenea, anterior şi şefii celor două state au convenit să-şi coordoneze acţiunile în această privinţă. Totuşi, diplomaţia de la Chişinău este convinsă că „Kievul îşi va coordona acţiunile mai degrabă cu Chişinpăul decât cu Moscova”, comentează Nezavisimaia Gazeta, citata de politicon.md.