Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Tiit Vapper - consul onorific…

Tiit Vapper – consul onorific al R. Moldova în Estonia

La 10 octombrie 2012, la Tartu, Republica Estonia, a fost inaugurat oficial Consulatul Onorific al R. Moldova. Consul Onorific a fost desemnat Tiit Vapper, cetăţean estonian.
Funcţionarea Consulatului Onorific va oferi mijloace suplimentare de aprofundare a colaborării bilaterale, va stimula contactele comerciale şi va apăra interesele cetăţenilor moldoveni aflaţi pe teritoriul Estoniei. Reprezentanţa îşi va extinde jurisdicţia asupra regiunilor estoniene Tartu, Jõgeva, Viljandi, Valga, Põlva şi Võru.
Inaugurarea Consulatului a fost prilejuită şi de marcarea a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Estonia. Evenimentul a fost însoţit de o expoziţie a pictorului moldovean, Vladimir Baciu.
Adresa Consulatului Republicii Moldova la Tartu: str. Kitsas, 8, Tartu, Estonia, 51003. E-mail: [email protected]. Telefon: (+372) 6419 368.