Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Țigări transportate ilegal în România…

Țigări transportate ilegal în România cu ajutorul unui moltodeltaplan

Motodeltaplanul implicat în transportul ilegal al produselor de tutungerie peste frontiera de stat, în România, a fost depistat și reținut de către polițiștii de frontieră moldoveni. Reținerea a avut loc la 1 noiembrie curent, urmare a măsurilor speciale de investigații, efectuate de către ofițerii de investigații și în baza suportului informațional al angajaților Direcției inspecție efectiv a Departamentului Poliției de Frontieră.

iwlrbqtLa data de 30 octombrie curent, între orele 01.40 – 04.00, pe direcția localităților Toceni și Antonești din raionul Leova, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Toceni a auzit un sunet asemănător cu cel produs de aparatele de zbor ușoare. Imediat, acest fapt a fost confirmat de colegii din România, precum că motodeltaplanul s-a deplasat repetat dinspre teritoriul R. Moldova spre partea română, în interior, la o altitudine de aproximativ 300 – 400 de metri.

Ulterior, angajații autorităților de frontieră de pe ambele maluri ale râului Prut au demarat acțiuni de cercetare. Astfel, pe teritoriul statului vecin, la intrare în localitatea Viișoara a fost depistată o autoutilitară de marca Renault Master, condusă de către un cetățean al R. Moldova, iar în pădurea situată în proximitatea localității – un alt mijloc de transport, marca Dacia Logan, la fel, condusă de către un moldovean. În rezultatul cercetării celei de-a doua mașini s-au depistat patru colete cu 7969 de pachete de țigări de diferite mărci comerciale.

În baza celor depistate și urmare a măsurilor speciale de investigații, efectuate de către ofițerii de investigații și cu suportul informațional al angajaților Direcției inspecție efectiv ai Departamentului Poliției de Frontieră, la data de 1 noiembrie a fost posibilă identificarea unui cetățean originar din orașul Comrat, suspectat că ar fi complice la comiterea infracțiunii de contrabandă, prin organizarea transportării produselor de tutungerie cu ajutorul unui motodeltaplan, care-i aparține. În aceeași zi, la nivelul organelor de investigație ale Poliției de Frontieră a parvenit informația precum că cetățeanul menționat, intenționează în mod urgent să înstrăineze motodeltaplanul.

Întru neadmiterea distrugerii probelor și camuflării urmelor infracțiunii, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră, sub conducerea Procuraturii Generale, au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, de unde au fost ridicate un aparat de zbor de tip motodeltaplan, fără acte de proveniență și înregistrare, cartele SIM, atât ale operatorilor autohtoni, cât și ale celor români, înscrisuri ce atestă cumpărarea în cantități deosebit de mari ale produselor de tutungerie, precum și alte obiecte ce denotă tangența directă a cetățeanului în cauză la comiterea infracțiunii de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

În prezent, pe cauza dată se desfăşoară acţiuni procesual penale şi măsuri speciale de investigaţii în vederea stabilirii tuturor circustanțelor și identificării complicilor şi persoanelor culpabile la comiterea infracţiunii.