Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ţigări de contrabandă la punctul…

Ţigări de contrabandă la punctul de trecere Leuşeni-Albiţa

La 03 ianuarie 2012, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albiţa, în colaborare cu lucrătorii vamali din cadrul Serviciului Vamal al R. Moldova, au descoperit 1 890 pachete de ţigări în bagajele personale ale unui cetăţean moldovean ce venea în România pentru a-şi petrece concediul.

În ziua de 03.01.2012, la Biroul Vamal de Frontieră Albiţa, s-a prezentat pentru control vamal, pe sensul de intrare în ţară, un autoturism marca RENAULT, înmatriculat în Italia, condus de un cetăţean moldovean.

În urma controlului amănunţit efectuat, inspectorii vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în bagajele personale ale şoferului, 1 890 pachete de ţigări de contrabandă. Cetăţeanul moldovean, care era însoţit de familia sa, declarase că venea în România în concediu. Cu toate că în această perioadă numărul persoanelor care vin în România din Republica Moldova este foarte mare, vigilenţa inspectorilor vamali nu a putut fi înşelată.

Autoritatea vamală a procedat la reţinerea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, conform legislaţiei în vigoare. Totodată, autoturismul a fost reţinut.