Ţigări cu motodeltaplanul la frontieră cu România
În noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie, trei persoane au fost reţinute de colaboratorii Serviciului Grăniceri pentru că au încercat să treacă ilegal un lot de ţigări în România, pe calea aerului. Cazul a avut loc pe direcţia localităţii Costuleni, raionul Ungheni, la aproximativ 1 km de la frontiera de stat.
Reţinerile au avut loc în urma schimbului de informaţii cu autoritatea de frontieră română precum că a fost auzit un zgomot de motor, posibil de avion de mici dimensiuni, care survola zona de frontieră, pichetelel de grăniceri „Valea Marea” şi „Frăsineşti” au fost ridicate pe semnalul „Alarmă” în scopul cercetării terenurilor aferente locului unde a fost auzit zgomotul aparatului de zbor.
În cele din urmă, grănicerii au reuşit să reţină 3 persoane în timp ce îşi strîngeau lucrurile şi erau pe punctul să fugă de la faţa locului, dat fiind faptul că şi-au dat seama că au fost observaţi de reprezentanţii ambelor autorităţi frontaliere.
La apariţia grănicerilor aceştia au încercat să evadeze cu ajutorul unui mijloc de transport „Opel Omega” cu numere de înregistrare de Ungheni, calea lor fiind barată de grupurile mobile ale pichetelor. Pe lîngă deltaplan şi autoturism, la locul infracțiunii se mai afla şi o remorcă în care era aparatul de zbor. În coletele pregătite pentru transportarea în ţara vecină, erau 3750 pachete de ţigări „Plugarul”. De asemenea, pentru reuşita planului de trecere ilegală a produselor de tutungerie, bărbaţii reţinuţi aveau cu ei şi o paraşută, un aparat de termoviziune pe timp de noapte, combustibil, un compas aeronautic.
La verificarea persoanelor în cauza s-a descoperit că unul din ei, şi anume pilotul, este la a doua încercare de transportare ilegală de ţigări în România, prima sa tentativă raportată la data de 19 iunie a aceluiaşi an.
Cei trei bărbaţi de 21 şi respectiv de 38 ani, au fost reţinuţi şi deferiţi Comisariatului de poliţie a raionului Ungheni în scopul stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate, totodată instituţiile de frontieră ale Republicii Moldova şi României continuă investigarea cazului dat.
Problema violări spaţiului aerian din partea traficanţilor de ţigări, a fost un subiect aparte pus în discuţie în cadrul întrevederii miniştrilor de interne şi conducătorilor instituţiilor de frontieră din Republica Moldova şi România, la începutul săptămînii acesteia. În acest sens s-a mizat pe continuarea procedurii privind realizarea de patrulări în sistem integrat pe rîul Prut şi pe sectorul comun al Dunării, în baza planurilor comune, prin schimb continuu şi eficient de informaţii între cele două părţi, în scopul combaterii contrabandei cu ţigări.
Conform datelor statistice înregistrate de ofiţerii Serviciului Grăniceri, în decursul a 11 luni a.c., la frontiera de stat, în cooperare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi Poliţia de Frontieră Română, au fost contracarate 239 cazuri de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 243 persoane. Cantitatea ţigărilor depistate a constituit 329,699 pachete de ţigări de diverse mărci, dintre care 13 cazuri descoperite la frontiera verde şi 226 cazuri în punctele de trecere a frontierei de stat.