Suspendare contramandată
Astăzi, comisia parlamentară juridică pentru numiri şi imunităţi nu a reuşit să dea un răspuns final pe marginea sesizării Procuraturii Generale care cere ridicarea imunităţii parlamentare a deputaţilor PCRM Anatol Popuşoi şi Vladimir Voronin.
Preşedintele comisiei, Ion Pleşca, a declarat pentru ZdG că împreună cu colegii săi a cerut ca, timp de două zile, procurorul general adjunct, Andrei Pântea, să prezinte copii ale unor procese verbale, inserate în dosarele penale în care ar urma să fie cercetaţi cei doi deputaţi.
„Sunt vreo 8 dosare, iar acest fapt nu ne-a permis să acumulăm toate probele de care avem nevoie pentru a lua o decizie privind ridicarea imunităţii”, a precizat Pleşca.
Ex-parlamentara Vitalia Pavlicenco a declarat pentru ZdG că e puţin probabil ca cei doi deputaţi să rămână fără imunitate sau, şi mai mult, să se aleagă cu vreo sentinţă judiciară.