Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Superior din armată condamnat pentru…

Superior din armată condamnat pentru cauzarea unui traumatism cranio-cerebral subalternului său

Un militar în termen al Batalionului de gardă din cadrul Forţelor Armate a fost condamnat pentru încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari.

Procuratura militară Chişinău anunţă că, în iunie curent, aflându-se în cantina taberei militare şi dorind să-şi manifeste superioritatea, militarul i-a aplicat unui camarad o lovitură, în urma căreia victima a căzut lovindu-se cu capul de podea. În urma examinării medicale soldatul agresat s-a ales cu traumatism cranio – cerebral.

Pentru acţiunile sale, inculpatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani.