Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   SUNTEM EUROPENI! Mii de oameni…

SUNTEM EUROPENI! Mii de oameni stau în rând la Chișinău pentru a vota pentru Parlamentul European. Unii au RENUNȚAT să voteze

Cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia română au făcut rânduri de zeci de metri pentru a putea vota la alegerile europarlamentare, care se desfășoară astăzi în toate țările Uniunii Europene. În R. Moldova sunt deschise 8 secții de votare.Rândurile s-au format în special în Chișinău, la toate cele patru secții de votare deschise, la secţia Chişinău 1: Ambasada României, str. Bucureşti 66/1, Secţia Chişinău 2: Secţia Consulară a Ambasadei, str. Grigore Ureche nr. 2, Secţia Chişinău 3: Secţia Consulară a Ambasadei, str. Grigore Ureche nr. 2 și Secţia Chişinău 4: Institutul Cultural Român, str. Vlaicu Pîrcălab nr. 39. Oamenii stau în rânduri de zeci de metri, îndurând căldura de afară, doar pentru a votat la alegerile europarlamentare.

Există și persoane care s-au speriat de rândul mare din fața lor și au hotărât să plece acasă. Aceștia susțin că vor încerca să voteze mai târziu, iar dacă rândurile se vor menține, atunci vor renunța să-și exprime opțiunea electorală.

În țară, în total, au fost deschise 8 secții de votare pentru acest scrutin. Celelalte patru sunt la Bălți (2), Cahul și Ungheni. Procesul de vot a început la ora 07.00 și se încheie la ora 21.00.

Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, duminică, la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014, pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European.