Starea de fapt a limbii române în R.Moldova
CartierEuropean.com preia un studiul „Corelația dintre limbă și putere”, care tratează despre rolul limbii ca instrument DE putere și AL puterii, dar și despre puterea limbii de a transfigura o civilizație, precum și conceptul de “logocrație”, pus în aplicare de regimul sovietic, idee deplânsă și de scriitorul Vitalie Ciobanu[1] ; puterea economică și culturală a limbii și starea de fapt a limbii române în Republica Moldova de azi: acestea sunt doar unele aspecte ale acestui studiu util al romanistei și politicianei Ana Guțu, pe care CartierEuropean.com vi-l propune în continuare:
Autoarea face o constatare raționala, care se rezumă printr-un regret, și anume cel al incapacității limbii române de a-şi asuma acest rol [de comunicare interetnică în RM], fapt ce constituie o consecinţă directă a politicilor lingvistice incorecte, sau mai degrabă a lipsei unor astfel de politici în RM după independenţa.
Romanista Ana Gutu, prim-vicerector ULIM« (…) Limba este un bun politic. Orice politică a limbii face jocul puterii (…) » Claude Hagège.
În calitate de fenomen universal ce defineşte umanitatea în esenţa sa primordială – limba, purtătoare de raţiune, va face şi-n continuare să curgă multă cerneală înainte de a-şi divulga secretele cele mai ascunse şi cele mai evidente, dintre care originea originară, mai mult decât funcţionalitatea, structurile şi raporturile, a fost, este şi va fi piatra filozofală a gândirii lingvistice. Sacră, căci mai întâi a fost cuvântul, blestemată, căci o mulţime de literaţi au murit pe eşafod pentru că au practicat-o în toate varietăţile sale, preafericită, căci rugăciunile îl glorifică pe Dumnezeu şi împărăţia sa, ucigaşă, căci războaiele şi revoluţiile au cerut sânge, paradiziacă, deoarece cele mai frumoase poeme cânt ă dragostea, atotputernică deoarece puterea aparţine celor care o stăpânesc fără a ezita – Majestatea Sa Limba ne fascinează şi ne ţine captivi de-a lungul secolelor.
Înainte de a deveni favorita lingviştilor cercetători, limba şi-a exersat din plin puterile, imediat după confusio linguarum din Babel. De altfel, înainte de Babel, limba se identifica cu puterea, în special cu cea a armoniei edenice, unde toate fiinţele umane, oh, miracol! comunicau fără obstacole (…) limba fiind o adevărată binecuvântare a Domnului. Insă, această binecuvântare s-a transformat repede în blestem în ziua când îndrăzneala oamenilor a fost pedepsită de Dumnezeu. De atunci peripeţia limbilor nu face decât să se complice, limba ea însăşi jucând rolul de persona in fabula, râvnită, adorată, batjocorită, cântată de nobili şi servitori, filozofi şi profani, tirani şi proletari.
In acest articol vom încerca să demonstrăm că limba este putere, pe lângă faptul (şi aceasta în primul rând) un dar divin. Ambele noţiuni sunt polivalente, polisemantice, şi ar fi bine să începem cu definiţii care vor fi luate în calcul în modesta noastră contribuţie. Nu vom filozofa în jurul lucrărilor platoniciene sau aristoteliene, dar, mai degrabă, vom începe cu o interpretare neo-saussuriană:
« Saussure deosebeşte limba, percepută ca fapt social, de vorbire, ca şi executare individuală a celui ce vorbeşte sau scrie. Prin limbă Saussure desemna sistemul însăşi al limbii, adică ansamblul tuturor regulilor , care, în cadrul unei stări date a limbii, determină utilizarea sunetelor , formelor şi a mijloacelor sintactice şi lexicale. Cu alte cuvinte, limba estesistemul supraindividual, existenţa căruia este însăşi condiţia comunicării între oameni. Sistemul este atribuit societăţii şi doar limba este raţionabilă » (trad.proprie) (Farago, 2004, p.26).
Continuare pe http://cartiereuropean.com/2013/10/14/lipsa-politicilor-lingvistice-marcheaza-limba-romana-din-moldova/
