Spionaj activ rusesc la frontiera cu România
La Moscova, într-o Şedinţă secretă a Biroului Politic al C.C. al P.C. din Rusia din 12 mai 1922 (la şedinţă au participat: din partea G.P.U. – Unsliht, Menjinski, Iagoda, Arturov, din partea Frontului de Vest – Apeter, Muklevici; din partea Ucrainei – Frunze si Kork; frontul de Sud-Est -Trusin; Direcţia Centrală de recunoaştere – Zeibot şi din partea Aviaţiei – Onufriev (Nacionalinyj vopros na Balkanah čerez prizmu Mirovoj revoliucii, Čast´ I, URSS, Moscva, 2000, doc. 2, p. 18.), s-a discutat problema pazei frontierilor şi a organizării „spionajului activ” la frontierele Rusiei sovietice, scrie Adevarul.Printre multiplele hotărâri adoptate există una de mare inters: cea despre necesitatea intensificării şi organizării „spionajului activ” pe teritoriul României. Prin „spionaj activ” se întelegea crearea de către serviciile speciale, în ţările vecine cu Rusia – Polonia şi România -, precum şi în alte ţări, a unor organizaţii paramilitare pentru realizarea diversiunilor şi a altor acţiuni de subminare a statului.
Agentii sovietici trebuiau sa se ocupe de organizarea si înzestrarea tehnica si financiara, de legaturile cu centrele din Rusia sau cele de peste hotare. Aceste grupari au existat pâna la 25 februarie 1925, când conducerea Biroului Politic al C.C. al P.C. din Uniunea Sovietica a luat decizia de a lichida aceasta forma de spionaj, din cauza schimbarilor care au avut loc la nivel international: „Nici într-o tara nu trebuie sa existe grupari de ale noastre, care pot realiza actiuni militare si care au fost asigurate de noi cu tot materialul necesar: mijloace financiare, arme, indicatii si instructiuni”.
Agentii Moscovei „inunda România”
Guvernul sovietic, care nu a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei la România, considera frontiera de pe Nistru drept linie de demarcatie provizorie. Agentii sovietici, infiltrati fraudulos în tara, aveau misiunea de a actiona în rândul populatiei locale, prin organizarea agitatiei în favoarea Rusiei, a unor diversiuni, incursiuni, rebeliuni. Sovietele practicau asa-zisa diplomatie revolutionara, care însemna folosirea spionajului în locul informarii; actiunile subversive în locul negocierilor; propaganda în locul comunicarii. Cele trei functii pot fi urmarite foarte bine în istoria diplomatiei sovietice. Politologul Martin Weight consemna faptul ca în Uniunea Sovietica diplomatia a avut o manifestare specifica.
La rândul sau, politologul Raymond Aron consemna faptul ca statul care practica actiunile subversive, dispunea de agenti si organizatii, capabile sa declanseze rebeliuni si revolte, sa transforme revoltele în revolutii, sa utilizeze pentru realizarea scopului propus orice mijloc de propaganda.
În anul 1937, Decanul Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti, Nicolae Basilescu, avea sa remarce ca dupa revolutia rusa, care a rasturnat tronul tarilor si a întronat ordinea comunista în Rusia, s-a organizat o „adevarata cruciada”, declansata de catre organele de ordine împotriva agentilor Moscovei ce au inundat România dupa anul 1918. Într-un document din Fondul Inspectoratului General al Jandarmeriei este consemnat un plan al atentatelor împotriva conducatorilor tarii, comunicat de Legatia de la Berlin. Eugen Cristescu, în calitate de sef al Serviciului de Siguranta, a elaborat în anul 1926 un amplu raport, la ordinul directorului general al Sigurantei, ce se intitula Miscarea revolutionara comunista din România în cursul anilor 1918-1926 si legaturile ei cu Internationala a III-a.
Citiţi continuarea pe historia.ro
