Specialişti din California susţin căpşunarii din Moldova
Mai mulţi fermieri din Moldova au iniţiat de curand activităţi de modernizare a producerii căpşunelor, conform practicilor americane.
În acest scop, în perioada 12-29 iunie, peste 25 de producători agricoli moldoveni, inclusiv din regiunea transnistreană, au beneficiat de consultanţă gratuită în domeniu din partea expertului american, Surendra Dara, consultant în cultivarea căpşunelor şi legumelor al Serviciului de extensiune al Universităţii din California, SUA. Asistenţa a fost acordată în cadrul Programului De la Fermier la Fermier, implementat în ţara noastră de CNFA, cu suportul financiar al USAID.
„Producătorii de legume nu aplică şi probabil nu cunosc tehnologiile moderne de sporire a productivităţii, chiar dacă sunt foarte receptivi pentru însuşirea şi implementarea schimbărilor respective”, constată Surendra Dara. „Un rol important în acest proces revine instituţiilor ştiinţifice de profil care trebuie să efectueze experimentele necesare pentru a determina condiţiile optime pentru cultivarea căpşunelor în Republica Moldova”, afirmă expertul american.
Surendra Dara este de părere că, în Moldova, în domeniul cultivării căpşunelor există foarte multe oportunităţi nevalorificate, printre care se numără faptul că oferta de produse în stare proaspătă nu acoperă cererea. Principalele recomandări ale expertului ţin de: achiziţionarea unor soiuri care rodesc pană la 12 săptămani faţă de 2-3 în prezent şi a unui material săditor fără viruşi. Totodată, consultantul le sugerează producătorilor de căpşune: micşorarea distanţei dintre plante, utilizarea metodelor ce exclud contactul fructelor cu solul pentru ca acestea să rămână curate, monitorizarea dăunătorilor şi bolilor, sortarea, calibrarea şi răcirea produselor la recoltare.
Consultantul în cultivarea căpşunelor a fost selectat prin concurs în SUA pentru a acorda asistenţă în tehnologiile de cultivare a căpşunelor SRL „Agrodor Success” ca întreprindere gazdă, precum şi unui şir de fermieri care au solicitat acest lucru. Voluntarul a consultat producătorii agricoli moldoveni în aspecte privind planificarea irigării, controlul umidităţii, sănătatea şi managementul solului, practicile de recoltare şi post-recoltă etc.
Pe parcursul lunii iunie, în Moldova s-au aflat trei experţi americani pentru a acorda întreprinderilor agricole autohtone consultanţă gratuită axată pe dezvoltarea asociaţiilor de economii şi împrumut şi modernizarea practicilor de producere a căpşunelor şi strugurilor de masă, arată un comunicat al Programului De la Fermier la Fermier.