Şi-au omorât amicul de pahar şi l-au îngropat într-o pădure
Patru bărbaţi dintr-o suburbie a capitalei sunt învinuiţi de omorul intenţionat al unei persoane. Procuratura Botanica a stabilit că, în februarie curent, fiind sub influenţa alcoolului, inculpaţii s-au luat la ceartă cu un amic. Agresorii au bătut bărbatul cu o deosebită cruzime, până ultimul a rămas fără suflare. Pentru a ascunde urmele crimei, inculpaţii au dus cadavrul într-o pădure din preajma orăşelului Sîngera unde l-au îngropat.
Actualmente, toţi patru învinuiţi, cu vârstele cuprinse între 19 şi 41 de ani, se află în arest preventiv.
Procurorii au finalizat urmărirea penală pe acest caz şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse cu închisoare de la 15 la 20 ani sau detenţiune pe viaţă.