Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Serviciul Grăniceri îngrădeşte ieşirea din…

Serviciul Grăniceri îngrădeşte ieşirea din R. Moldova a debitorilor „Termocom”

Recent, în presa periodică au apărut mai multe  publicaţii care afirmă că Serviciul Grăniceri nu permite ieşirea peste hotare a debitorilor Asociaţiei „Termocom”.

În conformitate cu aceste informaţii, Serviciul Grăniceri comunică desprfe faptul că, efectuînd supravegherea şi controlul la frontiera de stat, concomitent, desfăşoară activităţi care au la bază colaborarea cu alte instituţii de drept naţionale din partea cărora parvin solicitări cu privire la interdicţia unor anumite persoane de a trece hotarul, care au comis diverse contravenţii. Iniţiatorii acestor acţiuni sunt autorităţile competente să ia astfel de decizii în conformitate cu legislaţia R. Moldova.

Serviciul Grăniceri nu concretizează şi nici nu specifică motivele şi deciziile luate de către autorităţile de aplicare a legii de a restricţiona trecerea unor anumite persoane peste frontiera de stat.