Servicii consulare la uşa emigranţilor din Italia
Oficii teritoriale pentru asistenţă consulară a cetăţenilor R.Moldova vor fi deschise la începutul anului 2011. Asociaţiile culturale moldo-italiene se implică în organizarea unor asemenea servicii, cu sprijinul Ambasadei R.Moldova de la Roma şi a Consulatului de la Bologna.
Zilele trecute, preşedinta Asociaţiei „Moldbrixia” din Brescia împreună cu reprezentantul Asociaţiei a avut o întrevedere cu Nicolae Nucă, examinând posibilităţile de extindere a comunicării cetăţenilor R.Moldova stabiliţi în Italia cu organizaţiile de acasă. În cadrul întrunirii a fost discutată posibilitatea iniţierii unui oficiu pentru primirea cetăţenilor R.Moldova în zona oraşului Brescia, la început, o dată la trei luni. „Astfel se va înlătura problema călătoriilor de o zi până la Consulatul de la Bologna, când oamenii trebuie să facă un drum lung pentru o problemă care paote fi soluţionată în câteva minute,” a declarat Lilia Bicec, preşedinta organizaţiei „Moldbrixia” pentru ZdG.
Ea consideră că deschiderea acetor oficii este foarte importantă mai ales acum, în perioada post-electorală . „După alegeri, după ce oamenii au stat în şiruri nesfârşite ca să îşi exprime votul, mulţi consângeni spun că se simt iar abandonaţi, căci în R.Moldova situaţia e incertă, iar unii dintre emigranţi au nevoie de soluţionarea problemelor cât mai rapid. Deşi stăm în suspans şi tot aşteptăm în care barcă sau corabie se vor îmbarca parlamentarii noştri, ne bucurăm că reprezentaţii consulari din Italia continuă dialogul cu noi. Poate astfel vom depăşi situaţia tensionată din anii precedenţi, când birocraţia ajungea la apogeu şi oamenii, pentru un act elementar, pierdeau zile şi luni în aşteptarea deciziilor sistemului de Externe de la Chişinău,” a declarat Lilia Bicec.
Nicolae Nucă a subliniat că apreciază enorm creaarea asociaţiilor care întrunesc emigranţii din R.Moldova în Italia, remarcând că scopul acestor servicii consulare e de a facilita traiul concetăţenilor noştri stabiliţi departe de casă. După părerea lui Nicolae Nucă, în luna februarie va fi pus la dispoziţia Consulatului un oficiu pentru primirea moldovenilor, la început, o dată la trei luni.
La întrunirea în cauză a participat ţi Giacomo Mantelli, responsabil de dezvoltare şi inovare la Cooperativa „La Bottega informatica”. Acesta a prezentat un pachet de propunerilor disponibile pentru realizarea investiţiilor în Moldova. S-a convenit că la o următoare întrevedere va viza vor fi invitaţi şi întreprinzătorii interesaţi să investească în Moldova.
Lilia Bicec a abordat şi problema remiterii coletelor cu ajutoare umanitare în Moldova, deoarece asemenea acţiuni întâmpină desori obstacole, iar preţul unor expedieri spre Moldova costa mai mult decât conţinutul lor.
Cristina Bucliş, Brecsia, Italia