Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Servere performante pentru Moldova 1

Servere performante pentru Moldova 1

Guvernul a alocat 6 servere performante pentru buna funcționare a site-ului postului public de televiziune „Moldova 1”, CEC și alte instituții ale statului.
Conform hotărîrii aprobate astăzi de Cabinetul de Miniştri,  cele șase servere performante alocate pentru consolidarea site-urilor unor instituții publice sunt distribuite către IPNA Compania “Teleradio – Moldova”  – 2 servere, CEC – 1 server, Direcţia generală pentru administrarea clădirilor Guvernului – 1 server, ÎS „Centrul de telecomunicaţii speciale” – 1 server și Biroul Național de Statistică – 1 server.

Echipamentul provine din asistența chineză de care a beneficiat Republica Moldova și va contribui ca datele statistice de la Biroul Național de Statistică să fie mai accesibile, postul public de televiziune „Moldova 1” să-și poată plasa emisiunile video pe pagina web. De asemenea, ziariștii vor putea obține mai rapid imagini video calitative de pe site-ul Guvernului, iar site-ul www.cec.md și www.voteaza.md vor putea fi accesate mai ușor în perioada alegerilor.