Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Șeful adjunct al Agenției ecologice…

Șeful adjunct al Agenției ecologice Cahul, singurul care a nimerit „sub palma” CNI

Din totalitatea de subiecte discutate astăzi în ședință, Comisia Națională de Integritate(CNI) a constatat încălcări doar într-un singur caz. Este vorba de încălcarea regimului juridic al incompatibilității funcțiilor deținute de către Vasile Catan, șef adjunct al Direcției Agenția ecologică Cahul.Canada Goose Pas Cher


usa-deschisa-cni

Rezultatele controlului au arătat că acesta, în perioada anilor 2011-2014 a fost angajat, paralel cu funcția nominalizată mai sus, prin contract individual de muncă la o societate comercială a cărei activitate ține de importul și comercializarea preparatelor chimice și biologice pentru protecția și stimularea creșterii plantelor. Acest fapt este însă inadmisibil, atât timp cât legea interzice funcționarilor publici „să desfășoare alte activități remunerate, prin contract individual de muncă sau prin alt contract cu caracter civil, în cadrul societăților comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale, precum și al organizațiilor necomerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată sau în anumite privințe este de competența autorității în care el este angajat cu excepția activităților științifice, didactice, de creație și de reprezentare a statului în societățile economice”.

Ca rezultat al acestor constatări, Comisia va expedia Actul de constatare Inspectoratului Ecologic de Stat în vederea încetării raporturilor de muncă cu Vasile Catan, însă doar după rămânerea definitivă a acestuia. Precizăm că Actele de constatare emise de CNI în cazul încălcării regimului juridic al incompatibilităților sunt pasibile contestării în instanța de contecios administrativ.

Tot în ședința de astăzi, Comisia Națională de Integritate a dispus inițierea procedurii de control în privința deputatului Maria Postoico. În cadrul controlului se va verifica dacă aceasta a fost sau nu în conflict de interese deplasându-se cu mașina de serviciu la un salon de frumusețe.doudounegoosesoldes