Securizarea frontierei moldo-ucrainene are nevoie de dezvoltarea încrederii
Ce este de fapt securizarea frontierei Transnistrene a Republicii Moldova: constrăngere din partea UE, necesitate, motiv de destabilizare sau oportunitate? Un lucru este cert: securizarea celor 453 km pe segmentul transnistrean (potrivit datelor EUBAM) trebuie însoţitã de mãsuri socio-culturale şi de “cultivare a încrederii”, dar şi de explicare a necesitãţii acestora şi, mai ales, de prezentare a riscurilor absenţei unor mãsuri pozitive în această zonă.
Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a devenit în ultimul timp un vis, sper nu şi un coşmar pentru Republica Moldova (RM). Punctul de pornire al visului celor din RM este de fapt dimensiunea socio-politică internă, căci „niciodată un proces de tranziţie nu a avansat doar fiind impulsionat sau dictat din afară”.
Iată de ce orientarea vectorului politicii externe spre Uniunea Europeană, dar şi spre Alianţa Nord-Atlantică, a fost singura mişcare reuşită din ultimii 20 de ani, prin care cetăţenii RM şi-au asumat numeroase responsabilităţi alături de reuşitele şi nereuşitele aleşilor săi. În consecinţă, astăzi Uniunea Europeană ”obligă” RM să acţioneze cu preponderenţă pe plan intern, unde reformele au nevoie nu doar de formă, ci şi de fond, întrucât „trebuie să demonstrăm că procesul este ireversibil, că statul de drept funcţionează în RM, că avem justiţie independentă, că luptăm cu flagelul corupţiei”.
Astfel, pe lângă reforma justiţiei, educaţiei, economiei etc., Moldova are responsabilitatea de a securiza frontiera de Est a acesteia. Iată de ce instalarea a şase oficii de control al migraţiei a devenit un nou motiv de ”supărare” a ”liderilor transnistreni”, precum şi a Federaţiei Ruse, care desigur ”nu intervine în treburile interne ale statului”, ci apărã interesele cetăţenilor săi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, în autoproclamatã republică separatistă, unde ”Federaţia Rusă promovează insistent politica de “pasportizare” a locuitorilor din stânga Nistrului cu paşapoarte ruseşti”[3]. Rusia nu poate să îşi uite cetăţenii, pentru că acolo unde sunt ei, sunt şi interesele acesteia, iar indiferent de dorinţele populaţiei majoritare, principiul diplomaţiei ruse este ”Ceea ce este al meu, este al meu, ceea ce este al tău, este discutabil!”.
Articolul complet scris de Irina COROBCENCO, pentru CartierEuropean.com poate fi citit aici:
http://cartiereuropean.com/
