Secesionismul rus şi pauza de gandire a Chişinăului
Securitatea a contat de fi ecare dată în negocierile pe marginea diferendului transnistrean, măcar pentru faptul că anume rațiunile de securitate ale Federației Ruse au alimentat secesionismul, iar ”pauza de gândire” luată la Chișinău în ultima perioadă este determinată tot de rațiuni de securitate, deja rațiunile Republicii Moldova, sustine Eduard Tugui întrun buletin editat de IDIS Viitorul.
Dar pauza nu înseamnă deloc renunțarea la negocieri, în formatul ”5+2” sau cele dintre Chișinău și Tiraspol, aceast moment tensionat trebuie să conducă la formularea unei poziții politice clare a Republicii Moldova în chestiunea soluționării defi nitive a diferendului transnistrean, precum și acțiunile sectoriale ce se vor înscrie în acest mega-proiect de creare a unui stat integru și funcțional. Aceasta trebuie să presupună capacitarea în continuare a partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova și convingerea acestora să garanteze, împreună cu Rusia, neutralitatea și integritatea teritorială a statului moldovenesc.
Totodată, Republica Moldova este obligată să avanseze în parcursul european, printr-un dialog complex cu Uniunea Europeană, iar reformele conexe să fi e resimțite de către cetățeni. De asemenea, este necesar de a susține în continuare bunele relații cu partenerii americani, care probabil vor redeveni mai activi în treburile de securitate europeană după încheierea ciclului electoral, pentru că dincolo de avantajele neimplicării cât se articulează scutul antirachetă în Europa, SUA nu poate să lase securitatea europeană la discreția Rusiei, mai ales într-un asemenea context global de instabilitate.
În cele din urmă, dacă oficialii de la Tiraspol își asumă găzduirea în continuare a unor trupe ruse modernizate conform Programului de Înarmare a Federației Ruse, trebuie și cetățenii de pe malul stâng al Nistrului să cunoască (aici trebuie să muncească televiziunile care transmit și în regiunea transnistreană) că cei care deocamdată îi conduc le construiesc un viitor care va însemna o enclavă condamnată la izolare, cel puțin atâta timp cât va exista statul Ucraina, cu perspective reduse de deplasare și condiții de existență incerte.
Pretinsul ”stat independent” se va numi ultima redută militară a Federației Ruse în sud-estul Europei, în care meseria cea mai solicitată pe piața muncii va fi ”serviciul militar permanent” întru apărarea cu demnitate a intereselor strategice ale Rusiei în zonă, pentru a primi adaosuri de 10 USD la pensii sau gaz mai ieftin.
Poate oare un asemenea viitor să placă tinerelor generații din regiunea transnistreană, care se spune sunt educați cu sentimentul statalității, pentru ca oricare lider de la Tiraspol să le prescrie un asemenea viitor? Republica Moldova nu este deocamdată neapărat un model de urmat, dar dincolo de ”greutatea tranziției” acesta este un stat recunoscut de comunitatea internațională și cu perspective serioase de a fi parte la un proces inedit de integrare continentală. Dincolo de intemperiile politicii moldovenești, totuși guvernarea de la Chișinău are știința să nu angajeze militar Republica Moldova și să negocieze cu Uniunea Europeană un poiect serios de modernizare care să asigure un viitor european și prosper cetățenilor din dreapta Nistrului.
Sursa: Eduard Tugui, IDIS Viitorul
