Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Se decide soarta PCRM

Se decide soarta PCRM

Centrul pentru Combaterea Crimelor Ecomonice şi a Corupţiei (CCCEC) a anunţat că informaţia apărută în presă cu privire la PCRM, care are pe lista de donatori persoane care declară că prima dată aud de acest lucru poate conţine cel puţin două componente de infracţiune: falsul actelor publice sau abuzul persoanei care este responsabilă, în formaţiunea politică, de întocmirea raportului financiar.

„Noi ne-am autosesizat la articolulul din presă, şi la acest moment doar putem presupune existenţa celor două infracţiuni”, a menţionat Angela Starinschi, şefa Serviciului de presă a CCCEC.

Mâine la ora 10.00, CCCEC şi Inspectoratul Fiscal vor demara mai multe investigaţii vizavi de sesizarea de la CEC. În urma investigaţiilor, se va stabili dacă că este vorba de falsul actului public, infracţiunea ţine de competenţa Ministerului Afacerilor interne, iar dacă de abuzul persoanei – CCCEC. Cu toate acestea, Procuratura urmează să se pronunţe cine se va ocupa de investigarea cazului. CCCEC-ul, poliţia sau chiar el„. În fucţie de controalele CCEC-ului şi Inspectoratului Fiscal se va decide dacă vor fi audiate persoane, sau nu”, a declarat Starinschi.

Referitor la sesizarea CEC prin care s-a solicitat verificarea provenienţei surselor virate în fondurile electorale a 12 formaţiuni politice înregistrate pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie, ofiţerii CCCEC au anunţat că acest lucru ţine de competenţa Inspectoratului Fiscal. Acesta din urmă, la rândul său, dacă va stabili că sursele de provenienţă financiară sunt dubioase, va sesiza CCCEC în privinţa investigării infracţiunii de spălare de bani.

„Se lucrează foarte rapid pentru a nu depăşi data alegerilor. Va dura 1-2 săptămîni investigarea cazului. Şi anii trecuţi au existat sesizări asemănătoare, doar că pînă la urmă nu s-au intentat dosare penale”, a conchis Angela Starinschi.

PCRM a declarat că toate aceste acuze sunt provocări, şi că rapoartele financiare ale partidului sunt în regulă.