Scrie o petiţie on-line şi problemele îţi vor fi soluţionate
Reprezentanţi ai primăriilor din R. Moldova au participat marți la Atelierul de inițiere în guvernare electronică, organizat de Centrul de Guvernare Electronică (CGE), în parteneriat cu Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Proiectulului de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova (LGSP).
Cei 26 de participanţi la eveniment au aflat despre realizările autorităților publice centrale în procesul de modernizare tehnologică a guvernării. Reprezentanţii CGE au vorbit despre direcțiile guvernării electronice, au prezentat prioritățile instituției și planurile de viitor.
Directoarea executivă a Centrului de Guvernare Electronică, Stela Mocan, a menționat importanţa tehnologiilor informaţionale în comunicarea cu cetățenii și în munca de zi cu zi a reprezentanților autorităților locale.
„Vrem să vedeţi care sunt iniţiativele realizate la nivel central, pe care le puteţi prelua şi aplica în localităţile dumneavoastră. Sunt platforme, servicii, portaluri. Nu aveţi nevoie să faceţi adiţional investiţii, nu aveţi nevoie de un calculator performant sau de specialiști înalt calificați în IT. În prezent, tehnologiile au avansat atât de mult, încât este posibil de la distanță să acoperim anumite goluri pe care le avem la nivel local”, a afirmat Stela Mocan.
În cadrul atelierului de inițiere în guvernarea electronică a fost prezentată și istoria de succes a comunei Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Primarul localităţii, Ion Crudu a povestit despre cum a reuşit să „aducă” primăria online. Susținuți de dezvoltatorii privați, reprezentanţii instituţiei publice au creat aplicații și hărți electronice care îi ajută să monitorizeze mai eficient problemele comunei.
„Ideea a apărut în urma dificultăților cu care m-am confruntat”, explică primarul. „Fiind exponent al generației tinere, folosind noile tehnologii și mijloace de comunicare, am zis că Primăria Vărzărești trebuie să fie prezentă online și să aplice în practică ideile inovatoare.”
Însă înainte de a crea site-ul oficial al Primariei, primarul Ion Crudu ţinea legătura cu oamenii din Vărzăreşti prin intermediul reţelelor de socializare, unde locuitorii comunei, care erau plecaţi peste hotare, îi puteau adresa întrebări. „Astfel – spune Ion Crudu – oamenii erau mulţumiţi că nu au făcut un drum din Italia în Moldova pentru a afla răspunsul la o întrebare. Acum multe probleme pot fi rezolvate printr-o cerere depusă online. Prin asta se explică importanţa Internetului şi a mijloacelor de comunicare în viaţa omului. Nu mai este nevoie ca cetățenii să facă cozi prin holurile Primăriei pentru ași rezolva problemele”, susține primarul comunei Vărzăreşti.
Vadim Lelic, primar de Telenești consideră că noile tehnologii informaționale vor ușura comunicarea și relațiile autorităţilor locale cu cetățenii. Echipa administraţiei publice locale din Teleneşti este una tânără. Astfel suntem cea mai activă localitate în cadrul platformei Registrul actelor locale (http://www.actelocale.md/). »
Potrivit lui Tudor Plăcintă, specialit IT în cadrul primăriei Sângerei, noile tehnologii facilitează munca tuturor și accesul la informație. „Suntem actualmente în proces de plasare online a deciziilor locale pe site-ul Registrului actelor locale. Având aceste decizii pe site, precum și alte aplicații, populația nu va trebui să vină la Primărie să semnaleze problemele, ci va fi suficient să scrie direct pe site sau pe facebook.”
„Fiind la primul mandat, mi-am stabilit ca scop să elimin birocraţia şi corupţia care există practic in orice primărie. Participarea la atelier mă va ajuta să rezolv multe lucruri,”spune Valentina Casian, primar din Străşeni.
Participanţii la eveniment s-au arătat interesaţi de modul în care pot plasa online datele pe care le deţin primăriile, cum pot folosi diverse aplicații inovatoare și cum pot prelua practicile de guvernare electronică, aplicate în cadrul autorităților publice centrale.