„Satul de Crăciun” în complexul etno-cultural Vatra
Complexul Etno-Cultural „VATRA” și-a îmbrăcat straiele de sărbătoare. Astfel, la 1 decembrie au fost deschise porțile satului de Crăciun, unde au fost aprinse luminițele, au fost împodobiți brazii, iar oaspeții se vor delecta cu colinde şi vor savura bucate calde și foarte delicioase.
În perioada 1 decembrie – 8 ianuarie, vor răsuna colinde şi urături, „Malanca” şi „Capra” uitate demult se vor face, de asemenea, auzite. Ca într-o adevărată şezătoare, se vor aduna meşterii populari pentru a confecţiona cadouri. Toate acestea vor avea loc pe o platformă special amenajată numită „Satul de Crăciun”, inclusiv cu scopul de a-i sensibiliza pe cetăţenii plecați peste hotare şi a-i întoarce acasă.
„Şi dacă vrem să îi reîntoarcem, trebuie să le găsim cheia sufletească. Invităm oamenii în sânul naturii, cu familiile, copii, ca să vadă acea eslea Sfântă care va fi aranjată pe un spaţiu deschis”, a spus Nicolae Avram, director, centrul etno-cultural „Vatra”.
Potrivit administraţiei şi a oamenilor de cultură, asemenea evenimente vin să conserve tradiţiile moldoveneşti care sunt pe cale de dispariţie şi riscă se fie nedescoperite de generaţiile în formare.
„Împreună putem să schimbăm imaginea tristă a satului de azi, în una veselă, iar ceea ce se întâmplă la Vatra, este o mână de ajutor întinsă oamenilor de cultură. Asta ține de esența neamului nostru. Prin acest proiect sensibilizăm lumea și facem oamenii să spună: „Domnilor, dar e atât de frumos la noi acasă! Haideți să încercăm să schimbăm lucrurile, nu să plecăm, să fugim”, a subliniat Ninela Caranfil, actriță.
Deși nu va fi posibilă cazarea pe noapte, organizatorii iau în calcul asigurarea transportului pentru zilele cu program artistic. Sunteți așteptați cu toții la cel mai important eveniment cultural din această iarnă. Intrarea este gratuită.