Şantaj din închisoarea nr. 13
La început de martie, în vizorul ofiţerilor Direcţiei de combatere a crimei organizate din cadrul Direcţiei generale servicii operative a MAI a intrat un condamnat al Penitenciarului nr.13 din Chişinău, care îl şantaja pe un inculpat din aceiaşi celulă, estorcând sume de bani de la părinţii şi rudele acestuia, prin intermediul unor persoane terţe.
În urma documentării cazului, poliţiştii în colaborare cu angajaţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare au stabilit că deţinutul, alias „Mambuta”, originar din Călăraşi, anterior condamnat, fost membru activ al grupului criminal organizat condus de hoţul în lege alias „Machena”, îşi ispăşeşte pedeapsa pentru furt din averea proprietarului în proporţii deosebit de mari.
Urmare a informaţiei operative, puşcăriaşul a intrat în cârdăşie cu un taximetrist care juca rolul de persoană terţă. Acesta se întâlnea cu rudele persoanei şantajate şi primea banii transmişi, după care îi transmitea la destinaţie.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală conform art.189 alin. 3 Cod Penal „Şantajul”. În cadrul documentării acţiunilor criminale a condamnatului s-a stabilit că, acesta folosindu-se de statutul său în lumea interlopă, îl şantajează pe tatăl victimei, de la care estorcă suma de 1000 euro, în caz contrar va fi organizată săvârşirea acţiunilor perverse în privinţa fiului lor.
Astfel, ofiţerii DCCO au organizat ambuscade, fiind reţinut în flagrant taximetristul, în momentul transmiterii banilor, care în vederea înfăptuirii planului criminal, pentru o remunerare bănească presta servicii condamnatului.
Concomitent cu reţinerea curierului a fost percheziţionată şi celula deţinutului, unde au fost depistate două telefoane mobile cu cartele, prin intermediul cărora şantajistul telefona rudele victimei.
Ulterior, s-a stabilit că, de la începutul acestui an, puşcăriaşul a mai primit bani de la rudele victimei, sub diverse pretexte, urmate de ameninţare cu moartea şi răfuială fizică.
În prezent, se întreprind acţiuni de urmărire penală şi măsuri cu caracter operativ întru stabilirea tuturor figuranţilor cazului şi relevarea altor infracţiuni săvârşite de aceştia.