Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Sâmbătă şi duminică, "Clasa noastră"

Sâmbătă şi duminică, „Clasa noastră”

Teatrul Eugene Ionesco anunță o nouă premieră pentru acest weekend – ”Clasa noastră”, după un text de Tadeusz SLOBODZIANEK, în regia tinerei regizoare Luminița Țîcu.

Un grup de copii. Cu toții în aceeași clasă: fete și băieți, catolici și evrei. Învață împreună, se joacă împreună, cresc împreună. Dar într-o bună zi, pentru lecțiile de istorie și religie au de înfruntat realitatea: stalinismul, nazismul, discriminările, dogmele, nedreptățile. Viața îi obligă să crească prea repede punându-i la încercare: să-și urască prietenul, să-și iubească dușmanul, să-și trădeze credința din frică sau din iubire. Să lupte și să moară pentru convingerile lor, să trăiască în speranța de a nu-și pierde niciodată demnitatea.

O dramă cutremurătoare despre noi, oamenii, și puterea sentimentelor noastre.

Tadeusz Slobodzianek este dramaturg, regizor, secretar literar, fondator și conducător al Laboratorium Dramatu (Laboratorul de dramaturgie) din Varșovia. Promotor al noii dramaturgii poloneze. In 2008, sub influenta unor texte despre cel de-al II-lea Război Mondial, marcat de deportările în Siberia, exterminarea evreilor, scrie piesa ”Clasa Nostră”. Textul se desfășoară cu rapiditatea unui film hollywoodian de acțiune și, aproape ca într-un abecedar, se dezvăluie privirii o serie de imagini însoțite de enunțuri simple despre ura reciprocă și lupta întru pierzanie. În 2010, Tadeusz Slobodzianek a fost distins cu Premiul Nike – unul dintre cele mai importante premii în literatura poloneză contemporană – pentru piesa Clasa Noastră, text tradus și montat în peste 10 țări.

”E un text cutremurător. Despre toate întâmplate cu noi sau cu vecinii noștri trebuie să ne învățăm să vorbim și din scenă. Teatrul trebuie să dezbată problemele cu care se confruntă societatea. Păcat că nu avem dramaturgie… Așa că – să învățăm de la alții, iar acest text este un exemplu bun”, motivează Luminița Țîcu alegerea piesei ”Clasa noastră” pentru a o monta pe scena Teatrului Eugene Ionesco.

Spectacolul se va juca pe 19 și 20 octombrie, începutul la ora 18.30.