Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Saloanele Moldovei au 20 de…

Saloanele Moldovei au 20 de ani

Oraşul Bacău găzduieşte până la sfârâitul lunii mai multe expoziţii de artă sub genericul „Saloanele Moldovei”, unul dintre cele mai importante evenimente artistice ale anului, scrie Adevărul.

Atât la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului de Istorie, Galeria „Ion Frunzetti”, Muzeul de Artă dar şi la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” se regăsesc colecţii de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi fotografică, instalaţie şi obiect semnate de 300 de artişti din Râmânia şi Republica Moldova.

În total, cele 420 de lucrări pot fi admirate zilnic de cei interesaşi în una din locaţiile menţionate mai sus. În ceea ce priveşte aria geografică, artiştii sunt din judeţe precum Baia Mare, Bucureşti, Bârlad, Botoşani, Buzău, Bacău, Focşani, Galaţi, Iaşi, Roman, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea dar şi Chişinău.

Talentul a fost recompensat

Şi pentru că ediţia a XX-a a Saloanelor Moldovei, a fost gândită ca şi în trecut sub forma unui concurs, cei mai talentaţi dintre artişti au fost premiaţi. Aceştia sunt Marin Gherasim din Bucureşti, Viorica Zaharia şi Luminiţa Radu din Bacău, Vasile Grama din Chişinău, Andrei Negură din Braşov şi Valeriu Vânagă, Chişinău. „După 20 de ani de organizare fără întrerupere a concursului, avem speranţa că artele vizuale şi comunitatea de artişti din România şi Republica Moldova vor avea şansa de a rămâne parteneri recunoscuţi şi necesari în societate.

De asemenea, că arta promovată de salon va juca rolul de martor la legitimitatea spiritualitaţii noastre comune”, a declarat Geta Barbu, sefa secţiei de Artă de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”. Lucrările artiştilor vor putea fi admirate în galerii pănă la sfârşitul lunii, mai scrie sursa citată.