Saci cu ţigări moldoveneşti aruncaţi pe şosea
Poliţiştii din România au oprit un automobil pentru un control de rutină. În loc să oprească, maşina a luat-o la goană, aruncând din mers doi saci plini cu ţigări din Moldova, scrie Monitorul de Botoşani.
Vineri după-amiază poliţiştii au identificat, pe un drum de exploatare ce leagă localităţile Româneşti şi Tudor Vladimirescu din România, un Opel Vectra condus de Mihai C. de 33 de ani, din satul Bădiuţi – Ştefăneşti.
Deşi i-au făcut semn să oprească, şoferul şi-a continuat drumul. Oamenii legii au plecat pe urmele lui, solicitând intervenţia altor echipaje pentru interceptarea autoturismului. În timpul urmăririi, cel de pe scaunul dreapta faţă din Opel a sărit din maşină şi a aruncat pe marginea drumului doi saci voluminoşi.
„Cel în cauză, Ioan G. de 29 de ani, din Ştefăneşti a fost reţinut şi condus la sediul Postului de Poliţie Româneşti. În cei doi saci au fost găsite 2.030 pachete de ţigări din Republica Moldova, în valoare de 9.000 lei”, a precizat ieri inspectorul principal Daniela Darea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Opel-ul urmărit a fost găsit câteva ore mai târziu abandonat în comuna Albeşti, pe un drum comunal ce duce spre satul Tudor Vladimirescu. În baza informaţiilor obţinute, poliţiştii l-au amendat pe şofer cu 3.000 de lei, iar ţigările au fost confiscate. De asemenea, şoferul a fost citat pentru a se prezenta la Postul de Poliţie Româneşti el urmând să fie sancţionat şi pentru nerespectarea semnalelor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, scrie Monitorul de Botoşani.