„Să taie toţi românofobii câte o fărâmiţă din mine…”
«De un zid să mă lipească şi să taie toţi românofobii câte o fărâmiţă din mine, eu de valorile naţionale nu mă dezic. Niciodată n-am să mă dezic de Grigore Vieru, de Mihai Eminescu, de Leonida Lari, de Octavian Goga şi de toţi cântăreţii români. Nicăieri în Biblie n-am găsit scris că trebuie să-ţi urăşti fratele şi mama».
«Ioana de la Costeşti este o ţărancă înţeleaptă», aşa am fost îndemnaţi să o cunoaştem pe cea care este capul, creierul şi sufletul familiei Terente. Am întâlnit-o pe când aştepta sub uşa medicului, să intre la el. De vreo lună vine la spital pentru perfuzii şi fizioproceduri. La prăşit, şi-a traumatizat muşchiul şi o mână, de asta a şi întârziat cu prăşitul din august al viei. Şi inima o cam supără, probabil de la inimoşenia sa, spune zâmbind. E o femeie frumoasă, senină… Chiar şi mersul sprinţar îi trădează demnitatea. Ochelarii mari îi ascund ochii blânzi, care lăcrimează la fiecare a doua frază, atunci când vorbeşte despre independenţă, valori naţionale, pământ românesc.
Tot cu lacrimi a trăit cele mai importante momente din viaţă: în copilărie, când era numită pui de naţionalist; când Moldova a devenit stat independent; când a fost la podul de flori, când a păşit prima dată pe celălalt mal de Prut şi, printre lacrimi, a sărutat pământul; când a ajuns la Putna, la mormântul lui Ştefan cel Mare, nu se putea opri din plâns; în seara din ajunul depunerii jurământului pentru cetăţenia română a plâns mereu, un fel de fericire cu gust amar. Ajunsă bunică, a învăţat să înfrunte decepţiile, dar nu a reuşit încă să-şi stăpânească lacrimile.
