Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Românul salvator

Românul salvator

Un imigrant român a dat dovadă de eroism, salvând o fetiţă de nouă ani dintr-un incendiu care a cuprins joi o casă din Detroit, în Statele Unite, relatează site-ul Detroit Free Press.

Fetiţa, Tahanne Shohatee, se afla încă în comă joi noaptea la Spitalul de pediatrie din Michigan, a declarat vărul ei, Hamzah Shohatee. Sora fetei a avut şi ea nevoie de îngrijiri medicale din cauza inhalării de fum, într-unul dintre cele două incendii care au devastat joi vestul oraşului Detroit. Celălalt incendiu a provocat însă moartea unei bătrâne în vârstă de 95 de ani.

Liviu Talos, în vârstă de 45 de ani, a fost trezit de ţipete şi a văzut casa vecinilor de peste drum în flăcări, a declarat acesta. Aflând că fata vecinului era încă înăuntru, s-a acoperit cu o pătură udă, dar fumul era prea intens pentru a putea intra. Într-o a doua încercare, a folosit o mască pentru zugrăvit care avea un filtru de aer. S-a căţărat deasupra garajului şi a sărit în camera plină de fum. Nu putea să vadă nimic, dar s-a târât pe jos până a găsit copilul.

Un alt vecin i-a acordat fetei primul ajutor până la sosirea salvării.

Talos afirmă că nu a făcut nimic deosebit şi că oricine în locul său ar fi făcut la fel. „Când am văzut familia acolo, nu am putut să mă abţin. Nu puteam să las fata să moară”, a spus el.

dupa mediafax.ro