Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Revolte la Palanca. Ambasada SUA…

Revolte la Palanca. Ambasada SUA aprobă acordul moldo-ucrainean

La Palanca cresc nemulţumirile legate de semnarea, între Chişinău şi Kiev, a unui Act care stabilește că tronsonul de autostradă Odesa-Reni din regiunea satului Palanca, Ştefan Vodă, care traversează R. Moldova, trece definitiv în posesia Ucrainei.

Locuitorii de la Palanca sunt supăraţi că autorităţile de la Chişinău, deşi le-au promis edificarea unui drum special pentru ei, care să le permită accesul spre terenurile agricole, nu şi-au respectat promisiunea, semnând mai întâi acordul cu Ucraina.

Amintim că sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea satului Palanca şi sectorul de teren prin care trece acesta, au fost transmise în proprietatea Ucrainei la 18.11.2001,  după ce a intrat în vigoare  Protocolul adiţional la Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, semnai la 18.08.1999.

În acelaşi context, Ambasada SUA în R. Moldova salută Guvernul de la Chişinău pentru finisarea acordului cu Ucraina în vederea soluţionării definitive a demarcării hotarului sectorului autostrăzii Odesa-Reni lângă Palanca.  Într-un comunicat de presă al Ambasadei se spune că „această decizie oficială reiterează angajamentul Moldovei de a conlucra cu partenerii regionali şi cei internaţionali pentru soluţionarea problemelor ce ţin de suveranitatea teritorială într-o manieră paşnică şi reciproc avantajoasă”.

„Acordul de ieri oferă un model pentru cooperarea pe viitor în vederea soluţionării chestiunilor rămase între Moldova şi Ucraina, şi demonstrează dorinţa Moldovei de a promova cooperarea regională şi de a întări securitatea în regiune”, se mai spune în comunicat.