Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Reformarea MAI, azi, la Guvern

Reformarea MAI, azi, la Guvern

Guvernul a aprobat Planul de acţiuni privind implementarea Concepţiei de reformare a Ministerului Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate şi desconcentrate ale acestuia, care a fost aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1109 din 6 decembrie 2010. Planul de acţiuni prevede elaborarea actelor legislative şi normative, în vederea creării cadrului legislativ necesar promovării reformelor. Drept obiective principale sînt stabilite optimizarea structurii aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi a subdiviziunilor lui, modificarea structurii Departamentului poliţie, Departamentului urmărire penală şi Departamentului trupelor de carabinieri, demilitarizarea aparatului central al Ministerului şi demilitarizarea poliţiei, crearea serviciului carabinieri cu efectivul în bază de contract. Ministrul Afacerilor Interne, Alexei ROIBU a precizat că Planul urmează a fi realizat în 8 etape şi este orientat spre executarea angajamentelor asumate de ţara noastră în contextul Programului naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize.