Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Recensământul, viciat de implicații politice,…

Recensământul, viciat de implicații politice, de incompetența recenzorilor și de dezinformare

Mișcarea Civică TINERII MOLDOVEI monitorizează procesul de desfășurare a Recensământului și notează toate abaterile care se produc zi de zi în toate localitățile din R. Moldova. O listă completă a acestora, cu toate detaliile aferente, va fi prezentată la sfârșitul celor 2 săptămâni de recenzare.

Rrincipalele nereguli inregistrate in primele 5 zile de recensamant, pe categorii, sunt urmatoarele:

1. Creion, nu pix

Au fost înregistrate zeci de cazuri deja când formularele au fost completate cu creionul și nu cu pixul. Dincolo de necunoașterea oamenilor privind procedura, acesta e și un indiciu clar al modului neprofesionist în care BNS a organizat campania de informare. De cele mai multe ori, scuzele folosite de către recenzori sunt că ei completează mai întâi cu creionul pentru a nu greși, iar, ulterior, acasă sau la primări vor completa frumos, cu pixul. Sunt, de asemenea folosite creioane tehnice, adică, un fel de pixuri care se șterg.

2. Lipsă echipament

Au fost înregistrate alte zeci de cazuri când recenzorii nu erau corespunzător echipați. Pe lângă abaterea minoră de neprezentare a legitimației, unii dintre aceștia nu aveau formulare suficiente și se ofereau să completeze datele în caiete, pe coli A4, spunând că vor trece datele în formulare ulterior.

3. Afiliere politică

În foarte multe cazuri, recenzorii erau membri ai partidelor politice. Dintre cazurile care ni s-au comunicat nouă – Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor.

4. Comportament inadecvat al recenzorului

În unele localități, recenzorii s-au prezentat la 6 dimineața la casele oamenilor, deși regulamentul face referire la orarul de 08:00-20-:00.

5. Întrebări care manipulează respondenții

În Râșcani, de exemplu, un recenzor, adresa întrebări de genul „Sunteți moldovean? Vorbiți moldovenește?”.

6. Recenzorul nu vorbește limba de stat

Tot în Râșcani, au fost semnalate cazuri când recenzorii vorbeau doar în limba rusă.

7. Formulare insuficiente

Drochia, Edineț, Bălți, Chișinău etc. Peste tot e semnalată debandada totală și lipsa de materiale. Recenzorii nu își cunosc șefii direcți, nu știu unde să depună formularele, să le lase acasă, să le ducă la primărie etc.

8. Recenzori care dezinformează sau mint

Șoldănești, Cahul, Briceni. Recenzorii îndeamnă respondenții să se declare moldoveni și vorbitori de limba moldovenească, invocând argumentul că „nu se pot declara români pentru că nu au cetățenie română”.

9. Un fost deținut ales Șef de circumscripție

Colibași, Cahul. Miron Mihai, responsabilul local de Recensământ în Cahul, a ales din 3 dosare depuse, pe domnul Plăcintă Rodion, care conform art. 328 are antecedente penale (asta în condițiile în care e obligatoriu ca persoana din acest post să aibă cazierul curat.). Au fost ignorați profesori care au depus dosarele. Domnul Sergiu a trimis 2 scrisori recomandate, una domnului Gurin Corneliu, procuror, alta domnului Bodrug Ion, IGP. La care n-a primit niciun răspuns (Domnul Sergiu ne-a trimis scanate si dovezi in acest sens.) Asta ca sa nu mai amintim iar de elevii recenzori.

10. Primarii își aleg recenzorii după bunul plac

Cazuri în raioanele Ocnița și Edineț când primarii desemnează după bunul plac recenzorii care, de multe ori, sunt rude ale acestora.

Caz ieșit din comun: Mihălășeni, Ocnița. Fostul primar și-a format o echipă de oameni, pe lângă grupul de recenzori oficiali, din lucrătorii la localul lui din sat pentru a lucra în acel local ca să rescrie formularele.

„Cazurile sunt mult mai multe. Le contazbilizăm pe toate și le vom prezenta într-o listă completă imediat după încheierea Recensământului. Toți cetățenii Republicii Moldova sunt invitați să reclame încălcările şi incorectitudinile admise sau promovate de recenzori în timpul desfăşurării Recensământului populaţiei şi al locuinţelor la adresa de e-mail incalcari.recensamant@tinerii.md și la numărul de telefon 067693338”, a precizat Anatol Ursu.