Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   R. Moldova continuă să răspundă…

R. Moldova continuă să răspundă la CtEDO pentru abuzurile poliţiştilor conduşi de ministrul Papuc

La 12 februarie 2013, CtEDO a pronunţat hotărârea Eduard Popa c. Moldovei, în care R. Moldova a fost obligată să achite 24 mii de euro pentru violarea dreptului la viaţă.
Reclamantul, Eduard Popa, s-a născut în 1981 și locuiește în Ialoveni. În noiembrie 2005,  Popa, executând pedeapsa închisorii în penitenciar de tip deschis, nu s-a întors în penitenciar după o deplasare în afara acestuia. El a pretins că a fost prins și bătut de un grup de ofițeri de poliție (în 2005, Ministerul de Interne al R. Moldova era administrat de Gheorghe Papuc, n.r.), care l-au abandonat în stare inconștientă pe marginea unui pod la temperaturi mai joase de zero grade Celsius. În consecință, el a suferit degerături severe la membrele sale, fiind amputate opt degete. Mama reclamantul a depus plângere la procuratură, fiind intentată urmărire penală, care este încă pendinte.
În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea articolului 2 (dreptul la viață) CEDO și 3 (interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant) CEDO, pe motiv că polițiști nu doar au pus viața acestuia în pericol, dar, de asemenea, erau responsabili pentru părăsirea acestuia, care avea o dezabilitate serioasă, și că investigația pe marginea plângerii sale a fost inadecvată. În continuare, domnul Popa s-a plâns de violarea articolului 8 (dreptul la respectul vieții private și de familie) CEDO și articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv) CEDO.
Curtea a constatat violarea articolului 2 (dreptul la viață) CEDO și 3 (interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant) CEDO, sub aspect procedural, concluzionând că investigația plângerii reclamantului privind maltratarea acestuia nu a fost adecvată sau suficient de efectivă.
 Reclamantul a solicitat EUR 209,187 cu titlu de prejudiciu material, EUR 120,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 8,009 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
 Curtea a acordat reclamantului suma de EUR 20,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 4,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.
 În fața Curții reclamantul au fost reprezentat de către V. Gribincea avocat din Chișinău.