Proteste organizate de șoferii microbuzelor de pe ruta 155
În legătură cu sistarea samovolnică a activităţii microbuzelor de pe ruta nr. 155 „str. Bucovinei – str. Mioriţa”, administrată de SC „ASOIO” SRL, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău a dispus operarea unor modificări în reţeaua transportului public, după cum urmează.
1) A fost mărit numărul troleibuzelor de pe rutele nr. 13, 23 şi 24, cu 13 unităţi de transport, conform fluxului de călători şi a regimului de activitate;
2) Itinerarul rutei de troleibuz nr. 24 a fost prelungit până în cartierul Telecentru, și anume:
Tur: de la str. A. Mateevici pe str. Vasile Alecsandri, şos. Hînceşti, str. Mioriţa;
Retur: de la str. Mioriţa pe str. Gh. Asachi, str. Vasile Alecsandri, str. A. Mateevici şi în continuare conform traseului stabilit.
3) A fost mărit numărul autobuzelor de pe rutele nr. 5 şi nr. 23, cu 6 unităţi de transport;
4) Traseul rutei de autobuz nr. 5 se prelungeşte în sectorul Ciocana până la str. Bucovinei (Centrul Comercial „Megapolis Mall”).
În cazul în care și alte rute de microbuz se vor alătura protestului şoferilor de pe ruta nr. 155, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie, de asemenea, va opera modificări în reţeaua transportului public, inclusiv va suplini numărul troleibuzelor şi autobuzelor pe rute, pentru a asigura transportarea fluxului de călători.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Uliana Catan, șoferii microbuzelor au decis să facă grevă atunci când Poliția Rutieră a verificat starea tehnică a mașinelor ce circulă pe rutele de transport în Chișinău. Atunci când șoferii au văzut că cei de la Poliția Rutieră le aplică amenzi, şoferii au decis să facă grevă.
Cei de la INP susțin că controlul microbuzelor nu a fost unul planificat, dar era legat de accidentele rutiere frecvente din ultima vreme în care au fost implicaţi şoferii de microbuze.